Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de
  • COMUNICAT DE PRESĂ

Decizii de politică monetară

12 septembrie 2024

Consiliul guvernatorilor a decis astăzi să reducă cu 25 puncte de bază rata dobânzii la facilitatea de depozit, mai exact rata dobânzii prin intermediul căreia influențează orientarea politicii monetare. Pe baza evaluării actualizate a Consiliului guvernatorilor privind perspectivele inflației, dinamica inflației de bază și robustețea transmisiei politicii monetare, este acum oportun să facem încă un pas în direcția moderării nivelului de restrictivitate a politicii monetare.

Datele recente privind inflația au fost, în linii mari, în concordanță cu anticipațiile, cele mai recente proiecții ale experților BCE confirmând perspectivele precedente ale inflației. Aceștia estimează o inflație totală medie de 2,5% în 2024, de 2,2% în 2025 și de 1,9% în 2026, similar proiecțiilor din luna iunie. Se anticipează că inflația se va intensifica din nou către finele acestui an, parțial ca urmare a ieșirii scăderilor accentuate anterioare ale prețurilor produselor energetice din calculul ratelor anuale. Ulterior, inflația ar trebui să coboare către nivelul țintei noastre pe parcursul semestrului II al anului viitor. În ceea ce privește inflația de bază, proiecțiile pentru anii 2024 și 2025 au fost revizuite în sens ușor ascendent, în condițiile în care dinamica prețurilor serviciilor a fost superioară celei estimate. În același timp, experții anticipează în continuare o diminuare rapidă a inflației de bază de la 2,9% anul acesta la 2,3% în 2025 și la 2,0% în 2026.

Inflația internă se menține ridicată, dat fiind că salariile continuă să se majoreze într-un ritm alert. Cu toate acestea, presiunile generate de costurile cu forța de muncă se moderează, iar profiturile amortizează parțial impactul creșterilor salariale asupra inflației. Condițiile de finanțare rămân restrictive, iar activitatea economică este încă modestă, reflectând nivelul scăzut al consumului privat și al investițiilor. Conform proiecțiilor experților, creșterea economică va fi de 0,8% în 2024, accelerându-se la 1,3% în 2025 și la 1,5% în 2026. Aceste valori reprezintă o revizuire în sens ușor descendent comparativ cu proiecțiile din luna iunie, datorată în principal unei contribuții mai reduse din partea cererii interne pe parcursul trimestrelor următoare.

Consiliul guvernatorilor este hotărât să asigure revenirea la momentul oportun a inflației la nivelul țintei sale de 2% pe termen mediu. Acesta va menține ratele dobânzilor de politică monetară la niveluri suficient de restrictive atât timp cât va fi necesar în vederea atingerii acestui obiectiv. Consiliul guvernatorilor va continua să urmeze o abordare bazată pe date și de la o ședință la alta pentru a determina nivelul de restrictivitate și durata corespunzătoare de aplicare a acesteia. Mai exact, deciziile sale privind ratele dobânzilor se vor baza pe evaluarea sa privind perspectivele inflației în funcție de noile date economice și financiare, de dinamica inflației de bază și de robustețea transmisiei politicii monetare. Consiliul guvernatorilor nu își asumă vreun angajament prealabil cu privire la o anumită traiectorie a ratelor dobânzilor.

După cum s-a anunțat la 13 martie 2024, o serie de modificări aduse cadrului operațional de implementare a politicii monetare vor intra în vigoare începând cu data de 18 septembrie. Mai exact, spread-ul dintre rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de depozit va fi stabilit la 15 puncte de bază. Spread-ul dintre rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală și rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare va rămâne nemodificat la 25 puncte de bază.

Ratele dobânzilor reprezentative ale BCE

Consiliul guvernatorilor a decis să reducă cu 25 puncte de bază rata dobânzii la facilitatea de depozit. Aceasta este rata dobânzii prin intermediul căreia Consiliul guvernatorilor influențează orientarea politicii monetare. În plus, după cum s-a anunțat la data de 13 martie 2024 în urma evaluării cadrului operațional, spread-ul dintre rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de depozit va fi stabilit la 15 puncte de bază. Spread-ul dintre rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală și rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare va rămâne nemodificat la 25 puncte de bază. În consecință, rata dobânzii la facilitatea de depozit va fi redusă la 3,50%. Rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor fi diminuate la 3,65% și, respectiv, 3,90%. Modificările vor intra în vigoare începând cu data de 18 septembrie 2024.

Programul de achiziționare de active (asset purchase programme – APP) și programul de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP)

Portofoliul aferent APP se reduce într-un ritm măsurat și previzibil, în condițiile în care Eurosistemul nu mai reinvestește principalul aferent titlurilor ajunse la scadență.

Eurosistemul nu mai reinvestește în totalitate principalul aferent titlurilor ajunse la scadență achiziționate în cadrul PEPP, reducând portofoliul PEPP, în medie, cu 7,5 miliarde EUR pe lună. Consiliul guvernatorilor intenționează să sisteze reinvestirile în cadrul PEPP la sfârșitul anului 2024.

Consiliul guvernatorilor va continua să aplice o abordare flexibilă în ceea ce privește reinvestirea răscumpărărilor de titluri ajunse la scadență în cadrul portofoliului PEPP, în vederea contracarării riscurilor asociate pandemiei la adresa mecanismului de transmisie a politicii monetare.

Operațiunile de refinanțare

Pe măsură ce băncile rambursează sumele împrumutate în cadrul operațiunilor țintite de refinanțare pe termen mai lung, Consiliul guvernatorilor va evalua periodic modul în care operațiunile țintite de creditare și rambursările în curs aferente acestora contribuie la orientarea politicii sale monetare.

***

Consiliul guvernatorilor este pregătit să își ajusteze toate instrumentele în limitele mandatului său pentru a asigura revenirea inflației la nivelul țintei sale de 2% pe termen mediu și pentru a menține funcționarea fără sincope a transmisiei politicii monetare. De asemenea, instrumentul de protecție a transmisiei politicii monetare (Transmission Protection Instrument – TPI) este disponibil pentru a contracara o dinamică nejustificată, dezordonată a pieței care constituie o amenințare gravă la adresa transmisiei politicii monetare la nivelul tuturor țărilor din zona euro, permițând astfel Consiliului guvernatorilor să își îndeplinească cu mai multă eficacitate mandatul privind stabilitatea prețurilor.

Președinta BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza acestor decizii în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, începând cu ora 14.45 (ora Europei Centrale).

Pentru formularea exactă convenită în cadrul Consiliului guvernatorilor, a se vedea versiunea în limba engleză.

CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media