Ce reprezintă garanțiile?
2 noiembrie 2016
În termeni simpli, garanția este un articol de valoare pe care un creditor îl poate revendica de la un debitor în cazul în care debitorul respectiv nu rambursează împrumutul în conformitate cu termenii contractuali. Un exemplu tipic îl constituie contractarea unui credit ipotecar. În mod normal, banca vă va solicita să utilizați locuința drept garanție. Aceasta înseamnă că, în cazul în care nu reușiți să respectați termenele de rambursare a creditului ipotecar, banca are dreptul să își aproprieze locuința dumneavoastră. Ulterior, banca poate să vândă locuința pentru a recupera banii împrumutați. Garanția reprezintă un mod de a asigura că suma împrumutată este restituită creditorului, chiar dacă debitorul nu rambursează împrumutul în condițiile convenite.
Băncile centrale solicită, de asemenea, garanții atunci când acordă împrumuturi?
Da, băncile centrale solicită garanții atunci când acordă împrumuturi, deoarece pierderile ipotetice generate de împrumuturi le-ar putea compromite reputația și independența. Când solicită finanțare din partea BCE și a băncilor centrale naționale din zona euro, care formează împreună Eurosistemul, băncile comerciale trebuie să constituie garanții. Eurosistemul publică o listă a activelor acceptate drept garanție, cunoscute sub denumirea de „active eligibile”. Aceste active pot fi obligațiuni sau alte titluri pe termen scurt care pot fi tranzacționate pe piețe. Deși nu sunt incluse în listă, alte active care nu sunt tranzacționate în mod obișnuit – precum împrumuturi acordate sectorului nefinanciar – pot fi, de asemenea, considerate eligibile pentru constituirea de garanții în cazul împrumuturilor acordate de Eurosistem. Băncile centrale naționale sunt responsabile de stabilirea activelor care pot fi considerate eligibile, în conformitate cu cadrul de garantare al Eurosistemului.